Fitnessmama.ro

5 pași pentru a redobândi controlul greutății corporale

Hai să recunoaștem cu mâna pe inimă că și în adolescență, dar și acum nu suntem mereu mulțumite de indicele greutății corporale. Indiferent dacă suntem înalte sau scunde, brunete sau blonde, la un moment în viață ne-am ciocnit de această nemulțumire de sine.

Și ce facem atunci? Dăm fuguța o căutare pe internet, deschidem la nimereală niște sfaturi de la ne-specialiști sau ne-nutriționiști și.. ne punem pe regim! Fie înfometăm, fie mâncăm pe apucate și așteptăm să apară minunile.

greutate corporala

Dar oare asta e soluția în a avea control asupra greutății corporale?

Hai să vedem mai întâi de toate care e treaba cu acest indice. Iar apoi să descoperim împreună care e regimul ideal pentru a atinge rezultate.

Indicele de greutate sau masă corporală (IMC) pentru estimarea greutății ideale în funcție de înălțime este un etalon recomandat de Organizația Mondială a Sănătății. Pentru ca să-ți descoperi indicele masei tale corporale este nevoie să împarți greutatea ta în kg la pătratul înălțimii tale în metri. De exemplu, dacă ai 60 de kg, iar înălțimea ta este 1.65, atunci indicele va fi egal cu: 60/(1.65)²=22.05.

Apoi, comparăm valoarea noastră cu valorile IMC:

  • 18,49 sau mai puțin – Subponderal;
  • între 18,50 și 24,99 – Felicitări! Greutate normală;
  • între 25,00 și 29,99 – Supraponderal;
  • între 30,00 și 34,99 – Obezitate (gradul I);
  • între 35,00 și 39,99 – Obezitate (gradul II);
  • 40,00 sau mai mult – Obezitate morbidă.

Acest indice îți poate arăta dacă ai sau nu un grad de obezitate. Tot el arată câte kg ar trebui să adaugi sau să slăbești pentru a ajunge la greutatea ideală raportată la înălțimea pe care o ai.

În cazul în care indicele greutății corporale depășește normalitatea, persoana este predispusă spre anumite afecțiuni și boli. Aici vorbim despre diabet, probleme cardiace, probleme respiratorii, dar și despre tulburări psihice.

Vreau să slăbesc 20 kg

Care, așadar, este regimul perfect pentru controlul asupra greutății corporale?

Ținem să te dezamăgim (sau poate totuși să te bucurăm – depinde cum vezi paharul: pe jumătate plin sau pe jumătate gol) că nu există un regim perfect pentru toată lumea care să garanteze aceleași rezultate tuturor! Există, însă, un șir de pași care, odată întreprinși, ne vor ajuta să ajungem la greutatea ideală:

– Revizuim programul alimentar

Revenim la regula de aur: 3 mese pe zi, unde micul dejun este cel mai consistent, iar cina – cea mai ușoară, cu gustări sănătoase între ele. Regimul alimentar trebuie să cuprindă cât mai multe legume, fructe, fibre, pește, cereale etc, gătite în condiții prielnice. Spunem un NU definitiv mâncării semi-preparate și băuturilor carbogazoase. Și suntem extrem de atente la cantitatea de zahăr pe care o consumăm (direct și indirect).

– Facem cât mai multă mișcare

E perfect recomandabil să mergi pe jos, să te plimbi și să urci scările, însă uneori aceste lucruri nu sunt suficiente. Exercițiile fizice moderate efectuate zilnic sunt cheia spre succesul tău! Aici, de exemplu, Școala Fitness Mama a elaborat anume pentru acest scop câteva programe ajustate nevoilor de a slăbi sau din contra de a acumula câteva kg. Toate au drept scop un singur lucru: să apropie fiecare femeie de greutatea ideală la care visează.

– Ne odihnim suficient și dormim bine

Aceste 2 lucruri îi oferă răgaz organismului de a acumula energia pierdută și de a orienta mecanismele din interior spre scopul pe care îl urmărim.

– Schimbăm abordarea față de mâncare

Nu e neapărat necesar să ne privăm de cele mai îndrăgite feluri de mâncare, ci să introducem zilnic niște șiretlicuri. De exemplu, micșorăm porțiile de mâncare.Tot aici limităm dulciurile la o singură dată pe săptămână. Pregătim din timp un plan al felurilor de mâncare pe care le vom prepara pentru o săptămână înainte. Organizarea contează foarte mult atunci când trebuie să avem grijă de sănătatea noastră.

– Ne propunem un scop (de a ajunge la greutatea corporală ideală) și ne ținem de promisiunea de a atinge scopul

Indiferent de greutățile și tentațiile care pot urma, respectăm cele 4 puncte de mai sus. Găsim motivația necesară pentru a nu ne abate de la aceste reguli nici în ruptul capului.

 

Pe final vrem să îți zicem că aceste reguli vor funcționa doar în cazul în care toate ele vor deveni parte importantă din modul tău de viață. Nu ți le asuma ca pe o obligație și atunci vei obține rezultate în cel mai scurt timp posibil!

Ți-a fost util acest articol? Atunci arată-l lumii întregi, iar cineva la sigur îți va zice Mulțumesc!

Lasă un comentariu