Blog Fitnessmama.ro

Slăbirea: faza de platou

Cu această problemă se confruntă la o etapă anume orișicine încearcă să slăbească. La început totul merge bine, însă peste un timp ritmul pierderii în greutate încetinește. După care, într-o zi cântarul se blochează la o greutate anume. Aceasta se numește faza de platou.

Ce să faci în această situație?

Pentru început este important să înțelegi, care este motivul unei faze de platou în perioada de slăbire, iar după vom vorbi cum să luptăm cu aceasta.

Insulina și faza de platou

Unul dintre principalele motive care stopează pierderea în greutate este hormonul numit insulina.

  • În primul rând, insulina previne arderea grăsimilor
  • În al doilea rând, ea contribuie la acumularea grăsimilor

Ar fi fost minunat, dacă o cantitate anume de insulina ar avea un efect stabil asupra organismului nostru. Dacă scade nivelul insulinei împreună cu ea să scadă și greutatea. Acesta ar fi un scenariu ideal!

Doar că problema constă în aceea că, cu cât mai mult pierzi în greutate, cu atât mai puțină grăsime rămâne și prin urmare ai nevoie de mai puțină insulină pentru a opri arderea grăsimilor. Acest proces se numește modificarea sensibilității țesuturilor la insulină.

Sensibilitatea țesuturilor la insulină depinde de cantitatea grăsimilor din corp. Cu cât mai multe grăsimi ai, cu atât mai mică este sensibilitatea la insulină. Cu cât mai puține grăsimi ai, cu atât mai mare este sensibilitatea la insulină.

Ce înseamnă acest lucru pentru tine? 

În primul rând, cu cât mai mult slăbești apropiindu-te de țintă, cu atât îți va fi mai dificil să arzi grăsimea. Dacă la începutul dietei îți poți permite să mănânci o banană, sau chiar ceva din produse de patiserie dulci, iar greutatea oricum scădea, spre sfârșitul dietei acest lucru deja nu mai funcționează.

Aceasta înseamnă că insulina care se produce acum este suficientă pentru a încetini procesul de lipoliză.

Țesutul adipos în organismul nostru este eterogen. Cum am mai menționat în unul din articolele anterioare, pe suprafața celulelor adipoase există numeroși receptori. O parte din receptori sunt responsabili pentru descompunerea grăsimilor (lipoliza), iar altă parte pentru acumularea lor (lipogeneza).

Cu timpul, sensibilitatea la insulină, care împiedică procesul de slăbire, se mărește. Dar sensibilitatea la catecolamine, care ajută la accelerarea procesului de slăbire, se va micșora.

Acești factori încetinesc procesul de slăbire. La final te vei ciocni de ceea, ce se numește faza de platou în perioada de slăbire. Ce trebuie să cunoști despre acest lucru? Iată ce.

  1. Cu fiecare săptămână vei slăbi tot mai încet și mai încet, este ceva natural și normal. Nu înseamnă că dieta nu mai funcționează sau că faci ceva incorect.
  2. Dispariția zonelor problematice în ultimul rând este ceva normal.
  3. Niciodată nu utiliza toate metodele de slăbire concomitent.  Vei da jos repede primele kilograme, însă după greutatea se va opri la același nivel. Acest lucru se întâmplă din cauză că sensibilitatea receptorilor scade. Cu cât mai lent vei reduce nivelul caloric în regimul de dietă, cu atât mai mult vei pierde în greutate în cadrul unei singure etape.
  4. Fiecare organism pierde în greutate într-un mod individual. Cu toate acestea, atunci când ai folosit deja toate metodele și totuși la un moment greutatea s-a blocat la aceieași cifră, este necesar să faci o pauză. Poți, în mod conștient, să crești puțin nivelul de calorii și să adaugi puțin în greutate. Privește acest lucru ca pe o etapă din programul tău. Aceasta va crește sensibilitatea receptorilor. Poți mări aportul de calorii pentru o perioadă de două săptămâni, după care te vei întoarce iarăși la planul tău.

Cum să ieși din faza de platou?

Dacă până acum ai făcut totul corect și ai pierdut stabil din greutate, sunt două modalități pentru a depăși faza de platou:

        1. Adaugă în programul de slăbit ceva nou, spre exemplu, începe antrenamentele cardio sau înlocuiește-le cu antrenamentele în circuit.
        2. Reduce nivelul zilnic de calorii sau creează un regim de alimentație mai echilibrat.

        Dar ce faci dacă de la bun început ai făcut ceva greșit? Să analizăm două scenarii răspândite.

        Care sunt cauzele apariției premature a fazei de platou în perioada de slăbire?

        Prima: Să presupunem că ai ales o dietă expres, în care caloriile sunt reduse până la 1000 pe zi. Va avea loc o creștere bruscă a numărului de hormoni cu capacitatea de ardere a grăsimilor.

        Organismul va reacționa la acest lucru printr-o desensibilizare rapidă a receptorilor. Și de obicei, peste zece zile de o astfel de dietă, apare faza de platou.

        În acest caz trebuie imediat să treci la un regim alimentar corect, cu un deficit de calorii nu mai mult de 10-15%. Da, s-ar putea ca cantitatea de mâncare pe zi poate cu ușurință să crească, comparativ cu cea de până acum. Însă, totodată, faza de platou va fi amânată și vei începe iarăși să pierzi în greutate. Și desigur, trebuie să aștepți. Pentru a preveni acest lucru, evită dietele expres.

        A doua: Ai trecut la un regim de alimentație corect, ai micșorat nivelul zilnic de calorii, imediat ai început antrenamentele de forță, cardio și…ai intrat în faza de platou.

        Hormonii cu capacitate de ardere a grăsimilor sunt diferiți:

        • când ne este foame — glucagon;
        • când dormim — somatotropin (hormon de creștere);
        • când suntem stresați — adrenalina;
        • când facem exerciții fizice intense — cortizol.

        Atunci când schimbi brusc totul: dieta, activitatea fizică și modul de viață — vei bombarda receptorii cu un flux de diverși hormoni cu capacitatea de ardere a grăsimilor.

        Pentru ca să ieși din faza de platou într-o astfel de situație, trebuie la fel, ca și în situația cu dietele expres, să treci la un regim alimentar corect cu un deficit de calorii ce nu va depăși 10-15%, să micșorezi eforturile fizice și să te odihnești mai mult, pentru a te restabili. Și desigur, să aștepți.

        Pentru a evita astfel de situații, nu schimba totul într-o zi. Începe cu schimbarea regimului alimentar și doar mai târziu începe să te antrenezi.

        Deci, după cum ai observat, în toate cazurile va fi necesar să aștepți — să aștepți până ce receptorii își vor recăpăta sensibilitatea. Astfel, vei reuși să treci prin faza de platou și să continui să slăbești cu succes.